Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană (DSDU) s-a înfiinţat în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava începând cu anul universitar 2012, oferind primele două programe de studii în domeniul Medicină: Nutriţie şi dietetică – i.f., 3 ani şi Balneofiziokinetoterapie şi recuperare– i.f., 3 ani.
În prezent departamentul funcţionează cu 4 programe de studii de licenţă, astfel pe lângă cele iniţiale s-au adăugat Asistenţă medicală generală– i.f., 4 ani şi Tehnică dentară– i.f., 3 ani, toate adaptate la cerinţele pieţii forţei de muncă şi racordate la principiile şi normele din domeniul Sănătăţii şi cu 1 program de studii de masterat (Nutriţie şi recuperare medicală– i.f., 2 ani), fiind primul program de masterat în domeniul Medicină din cadrul Universităţii Ștefan cel Mare din Suceava.
Departamentul nostru răspunde nevoii de a crea specialişti în domeniul SĂNĂTĂŢII prin asigurarea de cursuri universitare şi postuniversitare, prin dispunerea de o excelentă bază didactică materială, prin care studenţii îşi formează abilităţi şi competenţe de cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă în domeniu Sănătăţii.
Cursurile se adresează tuturor categoriilor de oameni, iar echipa noastră aspiră a fi cea mai bună în a oferi educaţie performantă studenţilor, pentru ca la rândul lor, aceştia să aducă o schimbare în bine în viaţa comunităţii locale şi naţionale.
Director departament DSDU,
Prof. Univ. Dr. Mihai COVAŞĂ